CAPITOLUL 1: MORFOLOGIA ANALITICÃ NUMERICÃ
p. 12
1.1. Achiziția de date; tipuri de date (continuare)
1.1.1. Stabilirea
reperelor
Segmentarea unei forme complexe este un comandament
analitic elementar, pentru obținerea unei forme simple, inteligibile. Reperele de
segmentare sunt îndeobște cunoscute (planșa I, fig.1). Operațiunea, firește, nu se poate
aplica ceramicii în existența ei materială, ci numai unui desen. Conturul unui vas
se consideră a fi o linie ideală, fără grosime. Cum tușa unui desen are
întotdeauna grosime, se va lua în considerație exteriorul acesteia (la
exteriorul vasului pentru măsurătorile morfologice, respectiv la exterior și la
interior pentru măsurarea grosimilor de profil). Noima acestei reguli este
simplă: gradațiile riglelor sunt negre, ceea ce face practic imposibil
stabilirea centrului unei linii negre. Chestiunea este importantă,
evident, numai pentru desene realizate
cu tușă groasă. Cât despre necesitatea unei citiri foarte atente, la nivelul zecimilor de milimetri (care se
aproximează), voi mai reveni. Să spunem aici că, pentru măsurarea unor desene
foarte mici, abaterile unor citiri rotunjite pot denatura rezultatul cu până
la 50% (la unele criterii).
A = punctul
generator al diametrului maxim (a) se
stabilește cu ajutorul unei verticale tangente la corp. Diametrul maxim[8] (a)
împarte înălțimea vasului în înălțimea
superioară (Î.s., notată frecvent
și Is) și înălțimea inferioară (Î.i.,
notată și Ii)
O = jumătatea
diametrului maxim, generând verticala o
- axa de simetrie a vasului.
B = punctul de
"inflexiune superioară"[9],
acela unde elipsa convergentă a corpului se schimbă într-o elipsă divergentă
(ceea ce numim "gâtul"). Dacă tranziția se realizează printr-un
segment drept, B va fi așezat în
punctul de origine al elipsei divergente, deci la partea superioară a dreptei.
Dreapta b desparte calota superioară (parte a corpului
aflată deasupra diametrului maxim a)
de gât.
C = punctul
care determină diametrul gâtului (c)
se stabilește cu o verticală tangentă (interioară).
D =
expansiunea maximă a buzei; se stabilește cu o verticală tangentă (exterioară).
E = punctul maximei arcuiri, aflat pe dreapta care
unește A și B (notată e), fiind
proiecția perpendiculară a punctului cel mai depărtat al calotei de dreapta e, punct notat E'.[10]
p. 13
G,
H, I, J, K - puncte pe înălțimea
inferioară; se stabilesc similar punctelor corespondente de pe înălțimea superioară (vezi desenul de la
fig. 1).
Deși prezentul studiu nu și-a propus să comenteze
terminologia descriptivă (discuție care, în sine, este o fundătură), nu pot să
nu observ că avem dificultăți în numirea unor segmente din forma astfel descompusă.
Cum se numește segmentul bf? De
obicei este denominat cu obositoarea perifrază "partea superioară a
vasului", insuportabilă în context tehnic. Am preferat termenul de margine - folosit uzual pentru
segmentul cf - doar în absența
altuia.
M-am văzut în situația de a violenta iarăși limbajul
curent numind gât segmentul bc, deși acesta este, obișnuit,
"jumătatea inferioară a gâtului", din rațiuni ținând de
simplificarea, pe cât posibil, a unui sistem de măsurători și evidență și așa
stufos. Principala dificultate provine din faptul că proiecția lui b deasupra lui c (pentru a avea o descriere completă a gâtului) este imposibilă la
vasele cu o evazare redusă a buzei, ceea ce ne-ar obliga să folosim două
criterii diferite (cu sau fără b'),
și ne-ar constrânge să prelevăm date suplimentare fără un câștig notabil.
Dificultăți similare am întâmpinat la parterul formei. "Picior"
definește, de cele mai multe ori, o bază inelară. E însă ușor de observat că,
estetic vorbind (sau strict morfologic), nu e nici o diferență între piciorul
plin evazat (deci cu bază plată) și piciorul inelar. Alți termeni, ca
"postament"[11] sau chiar "parter", mi s-au părut
niște inovații cu viitor îndoielnic în contextul unui nomenclator antropomorf
("pântec", "umăr", etc.)
MAI DEPARTE - § 1.1.2. (informații primare)
[8] Noțiunile cu sens specific
acestei lucrări sunt scrise cu caracter italic. Folosesc noțiunea de diametru
maxim doar pentru pentru a mă supune cutumei; termenul tehnic normal este
diametru median, sau ...mijlociu, în seria logică
superior-mijlociu-inferior.
[9] SHEPARD 1974, fig.18 de la p.226 și BALFET &1983, p.24, fig.6, ambele surse definind
și numind punctul identic.
[10] Uneori sintagma
"arcuire (rotunjire) maximă" este angajată pentru a denumi diametrul maxim
(al corpului), ceea ce este evident impropriu, fiindcă arcuirea maximă, aflată
de multe ori pe umăr, nu coincide cu diametrul maxim, care, la rândul său, nu
este totdeauna rotunjit.
[11] BÂRZU 1973, passim.